Admiral Markets Grup este format din următoarele companii:

Admiral Markets Pty Ltd

Reglementată de către Comisia pentru Valori Mobiliare și Investiții din Australia (ASIC)
Website disponibil doar în limba engleză
CONTINUĂ

Admiral Markets UK Ltd

Reglementată de Autoritatea de Conduită Financiară din Marea Britanie (FCA)
CONTINUĂ

Admiral Markets AS

Reglementată de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Estonia (EFSA)
Website disponibil doar în limba engleză
CONTINUĂ

Admiral Markets Ciprus Ltd

Reglementată de Comisia de Valori Mobiliare și Burse din Cipru (CySEC)
Website disponibil doar în limba engleză
CONTINUĂ
Notă:Dacă vei închide această această fereastră fără a alege o companie, înseamnă că ești de acord să continui conform regulamentului FCA (UK).
Notă:Dacă vei închide această această fereastră fără a alege o companie, înseamnă că ești de acord să continui conform regulamentului FCA (UK).
Reglementator fca

​Monede Virtuale - Ghid Pentru Începători

Timp de citire: 29 minute

monede virtuale

Astăzi monedele virtuale, monedele digitale sau criptomonedele, cum doriți să le numiți, sunt un fenomen global și cel puțin termenul generic a ajuns la urechile tuturor. Însă ce sunt concret monedele virtuale, pe ce principii funcționează și cum putem profita de acestea este o nebuloasă totală pentru majoritatea dintre noi.

Dar marile companii și băncile au devenit conștiente de importanța lor și beneficiile pe care le pot aduce în viața de zi cu zi. Acestea au început să cerceteze atent subiectul și să caute maniera în care pot profita de tehnologia blockchain care stă în spatele monedelor virtuale pentru a identifica avantaje competitive sau pur și simplu pentru a rămâne competitivi.

Acest articol se vrea a fi un mini-curs monede virtuale care să vă explice succint tot ce ar trebui să știți despre lumea monedelor digitale, pentru a avea o idee concretă despre cum funcționează și cum ați putea profita de ele.

tranzactionare monede virtuale

Ce Sunt Monedele Virtuale Și Cum Au Apărut?

De fapt monedele digitale au apărut ca și colateral al unei alte invenții. Satoshi Nakamoto, presupusul inventator al Bitcoin, care este cea mai celebră și valoroasă criptomonedă la ora actuală, nu a intenționat niciodată să inventeze o monedă. În 2008 el anunța că a dezvoltat "un sistem monetar electronic cu funcționare directă de la egal la egal" (A Peer-to-Peer Electronic Cash System).

De-a lungul vremii au existat numeroase încercări de a crea monede sau bani digitali, dar au eșuat. Cea mai importantă invenție a lui Satoshi a fost că a conceput o modalitate de a dezvolta un sistem monetar (cash) digital descentralizat. Marele merit al lui Satoshi este acela de a fi încercat și reușit să creeze un sistem monetar digital fără să aibă entitate centrală care să îl administreze, ci a pus bazele unui soi de rețea directă de partajare a fișierelor.

Ideea de descentralizare este cea care a dus la apariția criptomonedelor - a monedelor virtuale. Și elementul care a permis apariția banilor digitali. De ce este descentralizarea detaliul cheie? Explicația este un pic tehnică și destul de complexă.

Pentru a realiza bani virtuali - monede virtuale este nevoie de o rețea de plăți care să dispună de conturi, balanțe ale conturilor și desigur tranzacții. Problema majoră a rețelelor de plăți este că trebuie să prevină cheltuiala dublă: adică să evite ca o entitate să plătească aceeași sumă de două ori. De obicei, acest lucru este realizat de un server central care înregistrează balanțele de plăți. Într-o rețea descentralizată, lipseste acest server.

Prin urmare fiecare entitate a unei rețele descentralizate ar trebui să execute această sarcină, adică să aibă o listă cu toate tranzacțiile pentru a verifica faptul că viitoarele tranzacții sunt valide și nu o tentativă de cheltuială dublă.

A apărut apoi întrebarea cum ar putea entitățile unei rețele descentralizate să țină o evidență consensuală a acestor înregistrări. Dacă entitățile rețelei nu se pun de acord asupra unei singure balanțe, sistemul nu mai funcționează. Deci este nevoie de consens absolut. În mod normal serverul central (autoritate centrala) confirmă nivelul corect al balanțelor de plăți. Dar cum se poate ajunge la consens fără autoritate centrală? Nimeni nu credea ca acest lucru este posibil până nu a demonstrat-o Satoshi.

Inovația lui Satoshi a fost obținerea consensului pe balanțele de plăți fără intervenția unei autorități centrale. Aceasta este soluția adusă pentru monedele virtuale și care le-a ajutat să se răspândească în lume.

cel mai bun broker forex din romania

Ce Sunt În Realitate Monedele Virtuale?

În esență o monedă virtuală este un înscris într-o bază de date care poate fi modificat doar în anumite condiții. Pare banal și incredibil de simplu, dar în realitate la aceasta se reduce o monedă digitală.

Gândiți-vă la moneda fiduciară normală pe care o utilizam cu toții. Ce sunt de fapt banii din contul dumneavoastră bancar? Niște înscrisuri într-o bază de date care se modifică în condiții specifice. De asemenea, numerarul - monedele și bancnotele, pot fi considerate intrări într-o bază de date publică și fizică ce se modifică doar în numite condiții (dacă deții fizic monedele și bancnotele)? Da, pot. Deci banii se reduc de fapt la intrări/înscrisuri verificate într-o bază de date de conturi, balanțe și tranzacții.

Cum Se Creează Monede Virtuale Și Cum Se Confirmă Tranzacțiile?

Să ne uitam un pic la mecanismul care guvernează bazele de date ale criptomonedelor. O monedă virtuală cum este Bitcoin se rezumă la o rețea de entități (tehnologia blockchain - o rețea de blocuri). Fiecare entitate are o înregistrare a istoricului complet al tuturor tranzacțiilor și deci al balanței fiecărui cont.

O tranzacție este un fișier care spune "Ana îi plătește X Bitcoin Mariei" și este semnată cu cheia privată a Anei. Este un exemplu elementar de criptografie ce se bazează pe cheie publică. După ce a fost semnată, o tranzacție este înregistrată în rețea, și trimisă de la o entitate către toate celelalte entități ale rețelei. Este tehnologie "peer-to-peer"(de la egal la egal, sau de la entitate la entitate) elementară. Această arhitectură poartă denumirea de blockchain.

Blockchain adică o serie de entități/blocuri de date, fiecare având înregistrate un număr de ordine pentru tranzacție, detaliile tranzacției, detaliile vânzătorului și cumpărătorului. După înregistrarea unui anumit număr de tranzacții se grupează într-un bloc și se adaugă în rețea (blockchain). Mecanismul garantează execuția corectă și transparentă a operațiunilor.

curs monede virtuale

lista monede virtuale

Sursa: http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20180514STO03406/tehnologia-blockchain-vrem-sa-facem-din-ue-un-actor-principal

Blockchain - Tehnologia Din Spatele Monedelor Virtuale

Când are loc o tranzacție cu criptomonede, aceasta devine publică aproape imediat și este cunoscută de toată rețeaua. Dar este confirmată după un anumit interval de timp.

Confirmarea este un concept de bază în lumea monedelor virtuale și este crucială. Atâta timp cât o tranzacție este neconfirmată, este în așteptare și poate fi falsă. Odată confirmată, este practic ca și gravată în stâncă, nu mai poate fi falsificată, nu mai poate fi anulată și devine parte a istoricului tranzacțiilor, adică parte din blockchain.

Tranzacțiile pot fi confirmate doar de către mineri. Acesta este rolul lor într-o rețea de monede virtuale. Aceștia verifică tranzacțiile, le validează și le transmit în rețea. După ce o tranzacție este confirmate de un miner, fiecare nod (entitate) trebuie să o adauge în baza sa de date. Și astfel devine parte din blockchain.

Pentru efectuarea acestei sarcini, minerii sunt recompensați cu token de criptomonedă, ca de exemplu Ripple sau Bitcoin. Rezultă ca activitatea unui miner este foarte importantă pentru arhitectura monedei virtuale.

Ce Fac Mai Exact Minerii?

În principiu oricine poate face minare (mining) și poate fi miner. Deoarece o rețea descentralizată nu are o autoritate centrală care să delege aceste sarcini, monedele virtuale au nevoie de un soi de mecanism pentru a preveni abuzurile. În cazul în care ar fi posibil ca o entitate din rețea să creeze mii de alte entități și să disemineze tranzacții false, sistemul s-ar prăbuși instant.

Ca urmare s-a stabilit regula ca minerii să dispună de computere puternice pentru a putea executa această sarcină. Ei trebuie să găsească un hash - un rezultat al unei functii criptografice - care conectează blocul nou cu predecesorul sau. Acesta se numește - dovada de lucru (proof of work).

Algoritmul care generează hash-ul poate fi considerat un fel de puzzle criptologic pe care minerii trebuie să îl rezolve. După ce găsește soluția, minerul poate crea un bloc și să-l adauge la blockchain. Ca recompensă minerul va primi un număr specific de Bitcoini. Acesta este singurul mod prin care se creează efectiv Bitcoini.

Deci prin monede virtuale sau criptomonede sau monede digitale înțelegem de fapt niște linii de cod, care sunt generate prin metode criptografice și se bazează pe un sistem descentralizat. Se schimbă, se achiziționează, se vând și se tranzactioneaza prin intermediul unor portofele electronice. Portofelele electronice sunt funcții ale unor aplicații mobile, site-uri sau platforme de schimb (exchange). Întrucât are la baza un sistem descentralizat, nu se supune intervenției unor autorități centrale, și schimburile au loc direct, fără intermediari.

Pentru a reglementa volumul de monede virtuale care este generat într-un interval de timp precum și transferurile de fonduri se utilizează tehnici de criptare. De aici și denumirea de criptomonede pentru că se bazează pe un proces de obținere a consensului general prin intermediul criptografiei. Ceea ce le conferă un nivel înalt de securitate, deoarece sunt concepute de algoritmi matematici.

metatrader editia suprema

Monede Virtuale - Proprietăți Și Caracteristici

  • Grad înalt de securitate. Fondurile deținute în criptomonede sunt securizate de un sistem criptografic bazat pe cheie publică. Pentru a realiza tranzacții cu monede virtuale este însă nevoie și de o cheie privată (un fel de parolă) pe care o deține doar proprietarul. Combinația dintre o tehnică criptografică puternică și numere lungi o face practic imposibil de spart.
  • Rapiditate maximă la nivel global. Tranzacțiile în general se diseminează aproape instantaneu și se confirmă în câteva minute. Întrucât au loc într-o rețea globală de computere, nu sunt dependente de locația fizică. Nu contează dacă trimiteți bani sub formă de monede virtuale către cineva care locuiește două străzi mai la dreapta sau în Polinezia Franceză.
  • Libertate totală, nu aveți nevoie de permisiunea nici unei entități pentru a utiliza criptomonede și nimeni nu se poate amesteca în conturile dumneavoastră (de exemplu nu există noțiunea de poprire pe cont). Este doar un soft pe care îl poate utiliza oricine.
  • Ireversibilitate. Odată confirmate tranzacțiile cu monede virtuale, acestea sunt ireversibile, nimeni în lume nu poate să le mai modifice sau anuleze.
  • Anonime. Tranzacțiile cu monede virtuale și conturile asimilate nu sunt asociate cu identități din lumea reală. Veți primi monede virtuale pe o așa numită adresă care este de fapt un sir de aproximativ 30 de caractere. Deși pot fi analizate fluxurile de tranzacții, este destul de puțin probabil să poată fi făcută conexiunea între adresă și identitatea reală.
  • Open source (sursă deschisă). Monedele virtuale au de cele mai multe ori sursă deschisă, adică pot fi folosite gratis de oricine pentru a dezvolta noi aplicații, și rețeaua poate fi folosită de oricine.
  • Pot fi "minate". Majoritatea monedelor virtuale pot fi minate, adică generate electronic prin intermediul algoritmilor matematici.

Majoritatea criptomonedelor sunt definite cu un volum limitat de tokenuri (monede propriu zise), care este programat în codul inițial. De exemplu, volumul de monede Bitcoin este programat să scadă progresiv și ultimul Bitcoin va fi creat undeva în jurul anului 2140.

Datorită acestor proprietăți monedele virtuale sunt revoluționare, deoarece subminează controlul guvernelor și al băncilor asupra tranzacțiilor monetare pe care le fac cetățenii. Acestea nu mai au competența să interzică o plată sau anuleze o tranzacție. De asemenea, criptomonedele reprezintă un atac la politica monetară, băncile centrale nu mai au control asupra inflației sau deflației prin manipularea masei monetare.

Listă Monede Virtuale

Criptomonedele pot fi considerate un fel de aur digital. Se plasează în afara influențelor politice și promit să-și conserve și să-și crească valoarea în timp. Reprezintă astăzi o modalitate de plată rapidă și confortabilă la nivel global.

Desigur ați auzit de Bitcoin, dar vă întrebați probabil dacă există și alte monede virtuale. Câte monede virtuale există? Un răspuns general ar fi câteva mii. Un răspuns exact ar fi 2526 conform Investing.com, la data redactării acestui articol și numărăm în continuare pentru că apar monede virtuale noi aproape în fiecare zi.

Iată mai jos o listă monede virtuale cu cele mai importante criptomonede după capitalizare:

bursa monede virtuale

Sursă: https://www.investing.com/crypto/currencies

Deși criptomonedele sunt utilizate mai mult pentru efectuarea plăților, folosirea lor ca instrumente de speculă și de conservare a valorii, depășește aspectele legate strict de plăți. Monedele virtuale au creat pentru traderi, speculatori și investitori o piață foarte dinamică și care crește fulminant. Platformele de schimb, adevărate burse monede virtuale, care permit tranzacționarea sau schimbul a sute de criptomonede, au volume zilnice care depășesc cele mai mari dintre bursele de acțiuni europene.

De asemenea, practica Initial Coin Distribution (Distribuție Inițială de Monedă - ICO), facilitată de contractele inteligente Ethereum, a contribuit la apariția unor proiecte de crowdfunding (finanțare participativă) de mare succes. De multe ori este suficientă o idee pentru a strânge fonduri de milioane. Un astfel de caz este moneda virtuala "DAO", care a atras finanțare de mai mult de 150 milioane de dolari.

Dar această lume a monedelor virtuale aduce cu sine și o volatilitate extremă. Este un lucru comun ca o criptomonedă să crească cu 10% procente într-o zi, uneori chiar cu 100% doar ca să piardă aceeași valoare sau mai mult în ziua următoare. Este chiar posibil să vedeți chiar o creștere de 1000% în doar o săptămână sau două.

Deși Bitcoin rămâne cea mai importantă și cea mai faimoasa criptomonedă a momentului, există și alte monede virtuale cu potențial pe care investitorii și utilizatorii ar trebui să le urmărească. Nu toate criptomonedele au impact speculativ, dar cele mai bune monede virtuale se pretează foarte bine la așa ceva.

Monedele digitale modelate după Bitcoin se numesc "altcoins" și au încercat să se poziționeze care versiuni ameliorate și modificate ale Bitcoin. Deși unele dintre acestea sunt mai ușor de minat decât Bitcoin, există și impedimente cum ar fi riscuri mai mari datorate lichidității scăzute, nivelului de acceptare și valorii de retenție.

curs forex online gratuit

Să trecem în revistă o selecție cu cele mai importante monede virtuale, sau dacă preferați un top monede virtuale:

Monede Virtuale Bitcoin - BTC

Este prima criptomoneda lansată și cea mai faimoasă. Joaca rol de standard aur pentru industria criptomonedelor, este utilizată pe scară largă ca mijloc de plată. A fost lansată în 2009, a cunoscut o evoluție fulminantă, valoarea sa de piață explodând în 2017 și atingând un maxim istoric de 19397 dolari pentru un Bitcoin. A urmat o corecție severă care a readus prețul în zona valorii de 3100 dolari. Este cel mai bun exemplu că prețul monedelor virtuale poate fluctua dramatic. Se pot face averi peste noapte și se pot pierde averi peste noapte.

Volumul de monede, ce va fi produs și pe care Bitcoin îl are setat este de 21 milioane și este departe de a fi realizat. Fiind criptomoneda fanion a industriei se depun eforturi constante pentru a-i asigura succesul.

În materie de tranzacționare monede virtuale, Bitcoin se clasează cel mai probabil ca prima opțiune, deși are un preț mare, de aproximativ 6000$ la data redactării acestui articol. Dar este cea mai stabilă și mai lichidă dintre criptomonede, și cea mai "sigură" dacă putem spune așa, dintre monedele digitale.

Atât traderii cât și investitorii interesați de lumea cripto vor lua în considerare Bitcoin, întrucât poate răspunde nevoilor tuturor.

Este destul de relevant, Bitcoin nu o să dispară prea curând.

Monede Virtuale Ethereum - ETH

Lansată în 2015 de genialul Vitalik Buterin, Ethereum este mai mult decât o monedă virtuală, este o platformă software descentralizată care pune la dispoziție contracte inteligente și aplicații distribuite (DApps) care pot fi create și utilizate fără intervenția unei terțe părți. Deci Ethereum nu procesează doar tranzacții, ci și contracte și aplicații complexe.

Există mai multe clone ale Ethereum, cum ar fi Augur și DigixDAO, ceea ce înseamnă că Ethereum este de fapt o familie de criptomonede.

cfd ethereum

Ethereum este aproape la fel de populară cum este Bitcoin. Dacă doriți să vă implicați în tranzacționarea monedelor virtuale, găsiți aici o comparație detaliată a BTCUSD vs ETHUSD. V-ați putea întreba de ce dacă sunt la fel de populare, totuși valoarea lor de piață este diferită, Bitcoin fiind mult mai valoros decât Ethereum. Foarte adevărat, dar acest lucru se poate schimba oricând, datorita potențialului reprezentat de codul Ethereum care poate fi folosit pentru aplicații. Din punct de vedere monede virtuale preț, Ethereum este mult mai accesibil, se tranzacționează în jurul valorii de 240$ la mijlocul lui 2019.

Monede Virtuale Ripple - XRP

Lansată în 2012, este o rețea globală care permite realizarea plăților internaționale instant, în siguranță și cu costuri mici. Și este mai cunoscută pentru această modalitate de plată digitală bazată pe un protocol de consens unic (metoda sa de confirmare) care nu necesită minare. Este ceea ce o diferențiază de alte criptomonede și motivul pentru care unii îi contestă statutul de criptomonedă.

Până în prezent Ripple a avut succes cu acest model și poate fi o alternativă interesantă de investiții în monede virtuale.

Monede Virtuale Litecoin - LTC

Lansată în 2011, Litecoin este una dintre primele criptomonede create după Bitcoin și se face adesea referire la ea ca fiind standardul de argint, în condițiile în care Bitcoin este standardul de aur. A fost dezvoltată cu scopul de a ameliora carențele Bitcoin, oferind tranzacții online mai rapide și mai sigure. Procesează tranzacțiile mai rapid decât Bitcoin, va livra un volum mai mare de tokeni și are un algoritm nou de minare. De asemenea, a facilitat apariția mai multor criptomonede care i-au folosit codul, printre care Dogecoin și Feathercoin. Litecoin are o valoare de piață de aproximativ 75$.

criptomoneda litecoin

Monede Virtuale Monero - XMR

Monero este o criptomonedă sigură, privată și care nu poate fi urmărită. Lasată în 2014 Monero a fost concepută cu scopul de a extinde confidențialitatea utilizatorilor săi. Se bazează pe adrese invizibile și semnale de apel, care ascund identitatea destinatarului și expeditorului. Această monedă virtuală se focusează în principal pe descentralizare și scalabilitate, și oferă confidențialitate completă datorită tehnicii "semnal de apel". Deși are și contestatari care consideră că poate fi utilizată și pentru activități ilicite, nu poate fi ignorat faptul că a adus la lumină inovații tehnologice în lumea cripto. Valoare de piață pentru XMR - monede virtuale preț - 67$.

monede virtuale noi

Monede Virtuale EOS - EOS

Una dintre cele mai noi monede virtuale este EOS, lansată în 2018 de către Dan Larimer. A utilizat modelul Ethereum, deci oferă o platformă pe baza căreia dezvoltatorii pot crea aplicații descentralizate. EOS se evidențiază din diverse motive, unul dintre ele ar fi că a avut una dintre cele mai lungi și profitabile ICO (Oferta inițială de monedă) din istorie, acumulând fonduri de la investitori de peste 4 miliarde dolari. EOS este inovativă și prin prisma faptului că nu are mecanism de minare pentru a produce monede. Cei care generează blocurile sunt recompensați cu EOS token, în funcție de ratele de producție. Valoare de piață pentru EOS - monede virtuale preț - 4$.

Monede Virtuale Dash - DASH

Dash este un acronim de la "digital cash". A fost lansată în 2014 ca o versiune ce oferă o mai mare confidențialitate comparativ cu Bitcoin. Dash oferă o confidențialitate sporită întrucât funcționează ca o rețea descentralizată de codare care face tranzacțiile practic anonime. Valoare de piață pentru DASH - monede virtuale preț 115$.

Monede Virtuale Bitcoin Cash - BCH

Bitcoin Cash ocupă un loc special în istoria criptomonedelor întrucât este una dintre cele mai de succes derivate ale Bitcoinului original. Derivatele (fork) în lumea cripto apar ca rezultat al dezbaterilor dintre dezvoltatori și mineri, atunci când nu reușesc să se pună de acord. Așa a apărut Bitcoin Cash în 2017 ca urmare a unei separari. Dezbaterea care a dus la apariția BCH a fost legată de scalabilitate, în cadrul acesteia dimensiunea blocului fiind de 8 MB și nu 1 MB ca în cazul Bitcoin. Dimensiunea blocului are rol în timpii de confirmare a tranzacțiilor. Valoare de piață pentru BCH - monede virtuale preț 286$.

metatrader editia suprema

Monede Virtuale Cardano - ADA

Cardano a fost lansată în 2017, de către unul dintre co-fondatorii Ethereum. Această criptomonedă își propune să ofere toate beneficiile puse la dispoziție de Ethereum, adică platformă pentru aplicații și contracte inteligente plus alte avantaje. Cardano are ca scop rezolvarea unor probleme legate de scalabilitate, interoperabilitate și procesarea plăților internaționale. ADA a reușit să reducă timpii de procesare a viramentelor internaționale de la zile la secunde. Valoare de piață pentru ADA - monede virtuale preț 0.063$.

Este adevărat Bitcoin este leaderul monedelor virtuale la ora actuală, în termeni de capitalizare bursieră, număr de utilizatori și popularitate. Totuși alte monede digitale precum Ripple sau Ethereum care sunt utilizate mai mult ca soluții de business câștigă adepți. Iar altele sunt agreate pentru caracteristici superioare sau proprietăți mai avansate decât cele ale Bitcoin. Care dintre ele va deveni mai valoroasă o să aflăm în timp.

Deoarece apar monede virtuale noi tot timpul, atunci când decideți să faceți investiții monede virtuale, trebuie să fiți foarte conștient de riscurile pe care vi le asumați și ceea ce faceți. Studiați monedele virtuale care vă interesează și tehnologia pe care se bazează înainte să vă decideți să investiți în acestea.

Cum Investiți În Monede Virtuale?

Desigur există o diversitate de opinii, unii consideră monedele virtuale o escrocherie, alții o schemă de îmbogățire peste noapte, iar pentru alții este o descoperire revoluționară care va avea un mare impact în domeniul financiar și tehnologic, și sunt eventual banii viitorului. Cert este că monedele virtuale nu sunt un moft sau un trend trecător.

Efervescența lumii criptomonedelor poate desigur să însemne că există criptomonede "nedescoperite" care prezintă un potențial mare pentru investiții și care pot întrece performanța monedelor digitale cunoscute Ethereum, Litecoin, Ripple și de ce nu Bitcoin.

monede virtuale ripple

Deși există numeroase opinii negative și nume consacrate din industria financiară sau high-tech contestă monedele virtuale, cert este că au adus inovații care au deja impact în aceste domenii.

Dacă vă decideți să faceți investiții în monede virtuale trebuie să aveți în vedere următoarele:

  • Începeți cu criptomonede care sunt deja consacrate și prezintă o doză mai mare de încredere: Bitcoin, Ethereum, Litecoin,etc
  • Verificați istoricul criptomonedei - cine a creat-o, ce tehnologie are în spate, ce avantaje competitive are
  • Studiați rapoartele gen "carte albă" care fac referire la criptomoneda în cauză. Criptomonedele de încredere vor publica astfel de rapoarte în care se descrie tipul monedei, scopul său, strategia de dezvoltare și obiectivele. Aceste rapoarte sunt un plan de afaceri simplificat. Dacă acestea lipsesc este cazul să vă puneți niște semne de întrebare.
  • Studiați graficele de preț, trendurile și evoluția prețului monedei virtuale. Puteți obține astfel indicii despre posibila evoluție viitoare
  • Creați o strategie de investiții și stabiliți-vă obiective măsurabile. Fie investiți pe termen lung, fie pe termen scurt. Investiți cu prudență și fiți conștient de volatilitatea mare a piețelor criptomonedelor.
  • Diversificați-vă investițiile - nu investiți într-un singur instrument, dacă hotărâți să vă lansați în investiții pe monede virtuale, alegeți mai multe monede și nu investiți decât banii pe care vă permiteți să îi pierdeți. Diversificarea este importantă deoarece vă ajută să evitați pierderile masive în cazul în care v-ați axat doar pe o criptomonedă.
  • Creați un portofel electronic pentru a cumpăra monede virtuale
  • Alegeți o modalitate de schimb prin care să cumpărați monede virtuale. Aveți la dispoziție mai multe opțiuni: platforme de schimb, tranzacționare directă și brokeri de criptomonede

Cum Cumpărați Monede Virtuale?

Dacă ați hotărât să investiți pe termen lung și să dețineți în portofoliu criptomonede, atunci întâi trebuie să le cumpărați.

În general, puteți cumpăra cele mai importante monede virtuale, respectiv Bitcoin, Ethereum, cu lei, dar toate celelalte doar cu valută euro, dolar și eventual Bitcoin.

Pentru a cumpăra monede virtuale aveți nevoie de:

  • Un portofel electronic pentru criptomonede. Așa cum îi spune și denumirea acesta este un loc unde să vă păstrați criptomonedele, este echivalentul portofelului pe care îl utilizați în mod curent pentru moneda fiduciară. Există mai multe tipuri de portofele, dar de obicei se începe cu un portofel online pentru tranzacții curente și pe care îl atașați la o platformă de schimb. Dacă intenționați să investiți sume mari de bani este recomandat să achiziționați portofele care să vă asigure un nivel sporit de securitate.
  • O platformă de tranzacționare pentru criptomonede. Pentru a cumpăra monede virtuale aveți nevoie de o platformă care să schimbe moneda fiduciară cu criptomonede și să vă permită să le vindeți și să le cumpărați. Există mai multe modalități prin care puteți achiziționa monede digitale: tranzacționare directă, brokeri de criptomonede sau platformă de schimb.

platforma de tranzactionare metatrader editia suprema

Există și alte modalități de a obține criptomonede nu doar de a cumpăra monede virtuale cu moneda clasică. O astfel de modalitate este minarea de criptomonede.

Minarea poate fi o metodă de investiții în monede virtuale. Concret este posibil să obțineți profit dacă doriți să investiți în echipamente hardware și software și să vă alăturați unei ferme de mineri. Puteți alege să contribuiți cu putere de procesare, capacitate de stocare, locație fizică de depozitare, cheltuieli cu electricitatea, etc. pentru a asigura confirmarea tranzacțiilor.

Aveți și opțiunea de a face minare individual dar sunt costuri mari cu computere de mare performanță și cu sursa de electricitate. Sau puteți lua în considerare minarea in cloud. Aceasta înseamnă că închiriați echipamente de minat de la un centru dedicat de minare a datelor, și plătiți niște comisioane pentru închiriere.

Tranzacționarea Monedelor Virtuale

Atunci când doriți să faceți investiții în monede virtuale aveți la dispoziție o serie de opțiuni, să cumpărați și să dețineți criptomonedele sau să tranzacționați criptomonedele pentru a beneficia de fluctuațiile de preț. Monedele digitale prezintă o volatilitate ridicată și riscuri pe măsură, este posibil să aveți câștiguri fabuloase de pe o zi pe alta, dar și pierderi pe măsură în condițiile în care piața evoluează împotriva dumneavoastră.

Tranzacționare monede virtuale înseamnă să speculați aceste variații mari de preț. Ca să vă faceți o idee să ne uitam pe fluctuația prețului Bitcoin în ultimii ani.

investitii monede virtuale

Sursa: Grafic săptămânal BTCUSD, 2016 - 2019, MT4, Admiral Markets,

Așa cum se observă în 2017 Bitcoin a cunoscut o evoluție ascendentă fulminantă de la 870$ pe BTC în ianuarie 2017 la peste 19300$ pentru BTC în iulie 2017, adică o creștere de peste 20 de ori a prețului în 6 luni. A urmat o corecție pe măsură. Astfel de fluctuații se pot specula în propriul avantaj dacă știți ce să faceți la capitolul strategie de tranzacționare.

Dacă doriți să faceți tranzacții cu monede virtuale, cea mai simplă metodă este să tranzacționați CFDuri pe criptomonede. Vă veți întreba de ce? Pentru că CFD-urile sunt contracte de diferență pe curs, adică speculați diferența de curs a monedei virtuale fără să fie necesar să o dețineți propriu zis. Plus puteți să tranzacționați atât pe curs ascendent cât și pe curs descendent.

Ca să tranzacționați CFD-uri pe monede virtuale aveți nevoie de un broker reglementat care să vă pună la dispoziție astfel de instrumente. Admiral Markets este un astfel de broker. Verificați aici oferta de CFD-uri pe criptomonede.

Avantajele Tranzacționării Monedelor Virtuale cu Instrumentul CFD

  • Permit tranzacționarea și pe sensul descendent al pieței. Dacă vedeți că piața începe să scadă închideți tranzacția, aproape instantaneu. Dacă trebuie să vindeți Bitcoin propriu zis, acest lucru nu se va întâmpla la fel de repede.
  • Efect de levier mare ce permite multiplicarea profiturilor și intrarea în tranzacții cu o investiție inițială mică.
  • CFD-urile pe monede virtuale pot fi tranzacționate 24/24 5/7;
  • Nu dețineți efectiv criptomoneda în cauză, puteți să tranzacționați pe oricare criptomonedă pe care v-o propune brokerul. Nu vă asumați riscuri de furt sau distrugere.

Dezavantajele Tranzacționării CFD-urilor Pe Criptomonede

  • Efectul de levier trebuie utilizat cu prudență, poate să multiplice profitul dar multiplică și pierderile;
  • Nu dețineți criptomoneda propriu zis.

CFD-urile care au ca suport monede virtuale, se tranzacționează în perechi. Sunt cotate contra euro (EUR), dolar american (USD) și Bitcoin (BTC).

Spre exemplu:

  • Bitcoin vs. dolar american: BTC/USD
  • Ethereum vs. dolar american: ETH/USD
  • Litecoin vs. dolar american: LTC/USD
  • Bitcoin Cash vs. dolar american: BCH/USD
  • Ripple vs. dolar american: XRP/USD
  • Monero vs. dolar american: XMR/USD

Tranzacționarea monedelor virtuale prin intermediul CFDurilor este interesantă și pe termen scurt sau mai ales pe termen scurt, datorită volatilității. S-a văzut mai sus ce evoluție galopantă a avut Bitcoin în câteva luni. Are fluctuații mari și la intervale de timp mai mici zile, ore. Deci ați putea încerca să profitați de aceste mișcări de preț ale monedelor virtuale.

Piața criptomonedelor este probabil cea mai volatilă piață la ora actuală, astfel încât variații de preț de câteva zeci de procente pe zi nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni.

Avantajul care nu poate fi contestat al tranzacționării monedelor virtuale printr-o platformă de tranzacționare CFD este rapiditatea cu care se execută ordinele, inclusiv în sens descendent. Dacă ar trebui să faceți aceleași operațiuni când dețineți efectiv criptomonede, intervalele de înregistrare și procesare sunt mult mai lungi. Iar în contexul unei piețe foarte volatile poate să însemne pierderi suplimentare substanțiale.

Tranzacționarea monedelor virtuale este probabil mai riscantă, decât alte instrumente consacrate, datorită noutății lor, instabilității lor și faptului că sunt abia la începutul dezvoltării. Pentru mai multe detalii puteți consulta o prezentare mai detaliată a antitezei tranzacționării CFD-urilor pe criptomonede și investițiile tradiționale. Este recomandat să începeți să testați tranzacționarea pe criptomonede întâi pe un cont demo, pentru a nu vă risca inutil capitalul.

Să investiți în monede virtuale este cel mai probabil intimidant, și nu este o activitate care se potrivește oricui. Dar vă poate aduce mari satisfacții atât bănești cât și profesionale.

Piața criptomonedelor se caracterizează prin frenezie și efervescență, se crează zilnic monede virtuale noi, altele mai vechi dispar, adepții inițiali se îmbogățesc și investitori pierd bani. Fiecare criptomoneda nouă vine cu o promisiune de a schimba lumea, dar puține reușesc să o și facă.

Dar aceasta nu schimbă cu nimic realitatea - misiunea criptomonedelor este să schimbe lumea. Pas cu pas. Și acest lucru se întâmplă în acest moment. Puteți să stați pe margine și fiți simplu spectator sau puteți să participați activ la scrierea istoriei. Alegerea vă aparține.

cont demo forex gratuit

Curs Forex

Despre Admiral Markets

Ca broker reglementat, oferim acces la unele dintre cele mai utilizate platforme de tranzacționare din lume. Puteți tranzacționa prin noi CFD-uri, acțiuni și ETF-uri.

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în nici un fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acest conținut nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența cercetării în domeniul investițiilor și nu este supus niciunei interdicții privind diseminarea cercetării în domeniul investițiilor.
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte, în timp ce firmele de investiții Admiral Markets Group AS (Admiral Markets) nu sunt responsabile pentru nici o pierdere sau daună rezultată dintr-o astfel de decizie, indiferent dacă este sau nu bazată pe conținut.
  3. Analiza este pregătită de Lorena Pavel (în continuare "Autor"), Content Creator Admiral Markets, pe baza estimărilor personale.
  4. Pentru a se asigura că interesele clienților sunt protejate și că obiectivitatea Analizei nueste afectată, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante pentru prevenirea și gestionarea conflictelor de interese.
  5. Deși se depun eforturi rezonabile pentru a se asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, pe cât posibil, în timp util, într-o manieră inteligibilă, precisă și completă, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea niciuneia dintre informațiile conținute în analiză.
  6. Orice fel de performanță trecută sau modelată a instrumentelor financiare indicate în conținut nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets pentru orice performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și scădea, iar păstrarea valorii activului nu este garantată.
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pentru diferență) au o natură speculativă și pot duce la pierderi sau profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile.

Avertizare asupra riscului

CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 84% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFD- urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.