Update Brexit 2019: Deznodământul este aproape

Aprilie 08, 2019 00:03

Cu câteva zile înainte de precedentul termen al Marii Britanii de a ieși din UE, 29 martie 2019, deputații britanici au votat o serie de opt opțiuni alternative în privința Brexit. Toate au fost respinse, creând schimbări importante de preț pe piețele financiare din Marea Britanie.

Pe măsură ce ne apropiem de alegerile europene din mai - un moment în care Bruxelles-a spus britanicilor că trebuie să decidă ce anume își doresc - există un număr limitat de opțiuni pentru guvernul Theresa May. În cele din urmă, piețele din Marea Britanie sunt pregătite pentru niște știri finale și ar putea exploda până la niveluri nevăzute de luni de zile.

Astăzi, subliniem toate posibilitățile valabile pentru Brexit 2019 și felul cum evenimentele recente modelează piețele britanice chiar acum.

Brexit 2019: Parcursul până în prezent

Theresa May a încercat să determine Parlamentul să sprijine acordul său pe Brexit. May a fost forțată să se întoarcă la Uniunea Europeană și să solicite o prelungire articolului 50, pentru a întârzia Brexit-ul, care urma să aibă loc pe 29 martie.

Între timp, May și-a oferit demisia membrilor partidului său, pentru a obține votul necesar. Cu toate că mulți membri și-au schimbat poziționarea și au început să susțină acordul, nu a fost suficient. Există acum doar câteva rezultate posibile, care ar putea declanșa o serie de evenimente fără precedent și oportunități de tranzacționare pe măsură.

Brexit 2019: Ce se întâmplă în prezent?

1. Un alt vot pe acordul negociat de Theresa May

Dacă deputații își vor arăta susținerea, guvernul susține că Marea Britanie va putea părăsi UE pe 22 mai. Cu toate acestea, există o tradiție îndelungată în faptul că parlamentarilor nu ar trebui să li se ceară să voteze de două ori pe aceeași temă în timpul aceleiași sesiuni parlamentare.

Acordul lui May a fost deja respins de două ori, ceea ce face un al treilea vot dificil în lipsa unor modificări în acord, sau daca nu li se adresează o altă întrebare parlamentarilor. Cu toate acestea, s-a discutat despre împărțirea votului privind Acordul de retragere obligatoriu față de declarația politică fără caracter obligatoriu a viitoarei relații dintre UE și UE, pentru a soluționa problema votului.

Dacă deputații încă nu pot conveni asupra unui plan, atunci rezultatul implicit este pentru Marea Britanie să se separe de UE în lipsa unui acord.

2. Un Brexit fără acord

Deoarece nu există nicio înțelegere în prezent, la momentul redactării, rezultatul implicit este ca Marea Britanie să părăsească UE fără să aibă loc un acord pe 12 aprilie - înainte de alegerile europene.

Lipsa ajungerii la un acord pe tema Brexit va fi negativă pentru lira sterlină, iar deputații au votat anterior să respingă în întregime această opțiune („A no deal Brexit"), acesta fiind motivul pentru care lira sterlina nu a fost vândută agresiv, cel puțin deocamdată.

3. O renegociere majoră a acordului pentru Brexit

În prezent, nu există suficienți deputați pentru votarea acordului lui May, dar există destui deputați care continuă să se opună scenariului părăsirii UE fără acord. Acest impas necesită luarea în considerare a unui nou proces de încheiere a unui acord.

Bineînțeles, acestea sunt teritorii necartografiate. Una dintre variate ar fi o renegociere majoră a acordului pentru Brexit. Aceasta ar genera o întârziere importantă pentru Brexit, adică Marea Britanie ar trebui să participe la alegerile pentru Parlamentul European din 26, aspect pe care Bruxelles-ul dorește să îl evite.

O renegociere ar putea duce la un acord de genul celorlalte acorduri încheiate, cum ar fi acordul cu Canada sau modelul Norvegiei, care vor putea conferi Regatului Unit legături mai strânse cu UE decât deal-ul negociat deja. Cu toate acestea, în cazul în care UE refuză să intre în negocieri, guvernul britanic va trebui să ia în considerare una dintre celelalte opțiuni.

4. Un alt vot de neîncredere

În timp ce Partidul Conservator al Terezei May a supraviețuit votului de neîncredere (moțiune de cenzură) pe 16 ianuarie, Partidul Laburist, principala fortă politică a opoziției, ar putea să vină cu o altă moțiune de cenzură în orice moment.

Dacă guvernul May va câștiga, din nou, atunci acesta va continua planurile sale. Cu toate acestea, dacă va pierde, va fi ales un nou guvern sau se vor organiza alegeri generale anticipate.

5. O propunere: alegeri generale anticipate

În timp ce parlamentul britanic se află, în prezent, în impas, May ar putea decide să declanșeze alegeri generale anticipate, fiind cea mai bună metodă de a stopa acest blocaj. Cu toate acestea, ea nu are puterea de a decide asta, astfel că va trebui să ceară deputaților să voteze în favoarea alegerilor anticipate.

Dacă două treimi dintre parlamentari aprobă, atunci țara va merge la urne pentru a vota pentru partidul politic pe care îl doresc. Dacă mai puțin de două treimi dintre parlamentari aprobă atunci guvernul va trebui să reconsidere una dintre celelalte opțiuni.

6. Un al doilea referendum

Multe persoane solicită organizarea unui al doilea referendum. De fapt, o petiție online adresată guvernului britanic și Parlamentului privind Brexitul a strâns peste cinci milioane de semnături. Cu toate acestea, un al doilea referendum nu este o opțiune ușoară.

După cum Marea Britanie a votat să părăsească UE, mulți politicieni cred că un al doilea vot va reveni la promisiunea lor de a duce la îndeplinre primul vot. Chiar dacă guvernul va decide să continue cu un al doilea referendum, ar trebui făcută o nouă lege pentru a stabili regulile și întrebările, proces care ar putea dura aproximativ 22 de săptămâni.

7. Regatul Unit revocă articolul 50

În timp ce guvernul este încă angajat în procesul separării, este puțin probabil să revoce articolul 50 fără a avea în plan organizarea unui al doilea referendum sau a alegerilor generale. Cu toate acestea, Curtea Europeană de Justiție a decis că ar fi legal pentru Regatul Unit să anuleze Brexit-ul fără a fi nevoie de un acord din partea celorlalte 27 de state membre ale UE.

Chiar dacă Theresa May renunță la funcția de prim-ministru sau un vot de neîncredere este inițiat de partidul său, noul prim-ministru va trebui să conducă Marea Britanie către una din opțiunile de mai sus. Toate aceste opțiuni pot oferi valori mari ale volatilității pe piețele din Regatul Unit. De fapt, impactul a fost deja simțit în unele, așa cum vom sublinia mai jos.

Impactul Brexit pe piețele din Regatul Unit

Pe termen lung, lira sterlină continuă să se lupte pentru direcție, tranzacționând între nivelurile de preț 1,3320 și 1,2650, după cum arată cele două linii orizontale din graficul săptămânal al GBPUSD de mai jos:

Graficul săptămânal GBPUSD, sursa: Admiral Markets MT5 Ediția Supremă, interval: 28 mai 2017 - 28 martie 2019. Rețineți: Performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Traderii care utilizează niveluri de suport și de rezistență ar încerca de obicei să cumpere și să vândă aceste niveluri folosind combinații puternice de instrumente de tranzacționare și strategii pentru a-i ajuta la alegerea momentului ales pentru tranzacționare și gestionarea adecvată a riscurilor.

Slăbiciunea lirei sterlină a ajutat la creșterea cererii internaționale pentru activele, subevaluate astfel, ale Regatului Unit, spre exemplu indicele FTSE 100 (care evidențiază evoluțiile celor mai mari 100 de companii listate la Bursa din Londra), așa cum reiese din graficul următor:

Graficul zilnic al indicelui FTSE100, sursa: Admiral Markets MT5 Ediția Supremă, interval: 29 iunie 2018 - 28 martie 2019. Rețineți: Performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

În timp ce astfel de oportunități îi pot favoriza pe cei curajoși, este înțelept să folosiți instrumente de sprijin, cum ar fi ordinele de tipul stop-loss și setările de protecție împotriva volatilității pentru a minimiza riscurile de tranzacționare, în timp ce încercați să maximizați câștigurile.

Atât moneda britanică, cât și bursa de valori londoneză oferă oportunități de tranzacționare puternice cu ocazia acestui eveniment care poate apărea doar o dată în viață - vă puteți permite să stați în continuare deoparte?


Disclaimer: datele furnizate oferă informații suplimentare privind toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumită în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Analiza este publicată numai în scopuri informative și nu poate fi interpretată în nici un fel ca recomandare sau recomandare de investiții;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client individual, în timp ce Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe o analiză;

3. Fiecare analiză este pregătită de un analist independent (Jitan Solanki, contributor freelance), pe baza estimărilor personale;

4. Pentru a se asigura că interesele clienților vor fi protejate și obiectivitatea Analizei nu va fi afectată, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante pentru prevenirea și gestionarea conflictelor de interese;

5. În timp ce toate eforturile rezonabile sunt luate pentru a se asigura că toate sursele Analizei sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate cât mai mult posibil într-o manieră inteligibilă, în timp util, precisă și completă, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea niciunei informații conținute în analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță anterioară sau modelată a instrumentelor financiare indicate în cadrul publicației nu trebuie interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets pentru orice performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și scădea, în timp ce păstrarea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxări suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de prețuri aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets.

Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pentru diferență) sunt speculative și pot duce la pierderi sau profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.