Calea către succes în tranzacționarea Forex

Septembrie 15, 2017 15:14

În prima parte a decadei anilor 70, când s-a format piața Forex, analiza fundamentală a fost considerată singura modalitate adecvată de a lua decizii de tranzacționare. Analiza tehnică a fost utilizată doar de o mână de traderi care au fost considerați de către restul comunității de pe piață ca fiind cel puțin nebuni. Poate că este greu de crezut acum, dar nu a trecut foarte mult timp de când majoritatea fondurilor de pe Wall-Street sau instituțiile financiare au considerat că analiza tehnică era o formă de hocus-pocus mistic.

Bineînțeles, tocmai contrariul este adevărat. Aproape toți traderii cu experiență folosesc măcar o formă de analiză tehnică pentru strategiile de tranzacționare. Analistul fundamental "pur" este practic dispărut. Ce a provocat această schimbare dramatică în perspectivă?

Răspunsul la această întrebare este foarte simplu: BANII. Adica problema apărută în luarea deciziilor de tranzacționare dintr-o perspectivă strict fundamentală și dificultatea inerentă de a face bani folosind această abordare în mod consecvent.

Ce este Analiza Fundamentală

Analiza fundamentală încearcă să ia în considerare toate variabilele care ar putea afecta echilibrul relativ sau dezechilibrul dintre ofertă și posibila cerere pentru orice acțiune, marfă, monedă sau chiar criptomonedă. Folosind în primul rând modele matematice care iau în calcul semnificația mai multor factori (ratele dobânzilor, bilanțurile contabile sau creșterea economică), analistul preconizează la ce preț AR TREBUI să fie la un moment dat în viitor activul respectiv.

Problema cu aceste modele este că ele rareori, dacă vreodată, îi iau în calcul și pe ceilalti traderi ca variabile de lucru. Oamenii, exprimându-și credințele și așteptările cu privire la viitor determină mișcarea prețurilor - nu modelele. Faptul că un model face o proiecție logică și rezonabilă pe baza tuturor variabilelor relevante nu este de mare valoare dacă traderii responsabili de cea mai mare parte a volumului de tranzacționare nu sunt conștienți de modelul respectiv sau nu cred în el.

În realitate mulți traderi, în special cei din ringurile de tranzacționare, care au capacitatea de a mișca prețurile cu amplitudini importante într-o direcție sau în cealaltă, de obicei nu au nici cea mai vagă idee despre seria factorilor fundamentali legați de cerere și oferta despre care se presupune ca afectează prețurile. În plus, o mare parte din activitatea lor de tranzacționare este determinată de un răspuns la factorii emoționali care se află complet în afara parametrilor modelului fundamental. Cu alte cuvinte, oamenii care determina prețuri și fac tranzacții nu acționează întotdeauna într-o manieră rațională.

În cele din urmă, analistul fundamental ar putea constata că o predicție despre locul în care prețurile ar trebui să fie la un moment dat în viitor este corectă. Dar, între timp, mișcarea prețurilor ar putea fi atât de volatilă încât ar fi foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să rămână cu poziția deschisa pentru a-și realiza obiectivul.

Analiza Tehnică

Trecerea către analiza tehnică

Un număr finit de traderi participă în piețe în orice zi, săptămână sau lună. Mulți dintre acești traderi fac același lucru mereu în încercarea lor de a face bani. Cu alte cuvinte, indivizii dezvoltă modele de comportament, iar un grup de indivizi, care interacționează unul cu celălalt în mod consistent, formează modele colective de comportament. Aceste modele de comportament sunt observabile și cuantificabile și se repetă cu fiabilitate statistică.

Pentru a vă prezenta modelele cele mai puternice care funcționează în prezent, l-am invitat pe Steve Nison - the Master of Candlestick Charts – la seria noastră de webinarii Experții în Tranzacționare.

Ce este analiza tehnică

Analiza tehnică este o metodă care organizează acest comportament colectiv în modele identificabile care pot da o indicație clară a momentului în care există o probabilitate mai mare ca un lucru să se întâmple peste altul. Într-un sens, analiza tehnică vă permite să pătrundeți în mintea pieței pentru a anticipa ce este posibil să se întâmple în continuare pe baza tipurilor de modele pe care piața le-a generat la un moment dat.

Analiza tehnică vs. analiza fundamentală

Ca metodă de estimare a mișcării viitoare a prețurilor, analiza tehnică s-a dovedit a fi cu mult superioară unei abordări pur fundamentale. Îl menține pe trader axat pe ceea ce face piața în prezent în legătură cu ceea ce a făcut în trecut, în loc să se concentreze asupra a ceea ce ar trebui să facă piața numai pe ceea ce este logic și rezonabil determinat de un model matematic.

Pe de altă parte, analiza fundamentală creează ceea ce unii numesc un "decalaj de realitate" între "ceea ce ar trebui să fie" și "ce este". Diferența realității face extrem de dificilă realizarea unor previziuni pe termen foarte lung, care pot fi dificil de exploatat, chiar dacă acestea sunt corecte.

În schimb, analiza tehnică nu doar concentrează acest realism, ci și pune la dispoziția traderului un număr practic nelimitat de posibilități de a profita de acesta. Abordarea tehnică deschide mai multe posibilități, deoarece identifică modul în care apar aceleași modele de comportări repetate în fiecare interval de timp - intraday, zilnic, săptămânal, lunar, anual și așa mai departe. Cu alte cuvinte, analiza tehnică transformă piața într-un flux nesfârșit de oportunități de a-și spori valoarea.

Trecerea la analiza psihologică - psihologia tranzacționării

Dacă analiza tehnică funcționează atât de bine, de ce din ce în ce mai mulți traderi își îndreaptă atenția de la analiza tehnică a pieței la analiza mentală a lor înșiși, adica la propria lor psihologie de tranzacționare?

Pentru a răspunde la aceasta întrebare, l-am invitat pe Jack Schwager - the Master of Trading Psichology – la seria noastră de webinarii Experții în Tranzacționare.

Motivul cel mai probabil al nemulțumirii dvs. ține de diferența dintre ceea ce percepeți ca fiind potențialul nelimitat de a face bani și de ceea ce ajungeți la final.

Aceasta este problema cu analiza tehnică, dacă putem să-i spunem problemă. Odată ce ați învățat să identificați modelele și să „citiți" piața, veți descoperi că există oportunități nelimitate de a face bani. Dar, poate exista și un decalaj uriaș între ceea ce înțelegeți despre piață și capacitatea dvs. de a transforma cunoștințele în profituri consecvente sau o curbă constantă în creștere a capitalului propriu.

Gândiți-vă cât de multe ori ați analizat graficele și v-ați spus: „Hmmm, se pare că piața este în creștere (sau în scădere)" și ceea ce credeați că se va întâmpla de fapt s-a și întâmplat. Dar nu ați făcut nimic decât să vă uitați la mișcarea pieței în timp ce ați suferit din cauza banilor pe care i-ați fi putut face.

Există o mare diferență între estimarea faptului că se va întâmpla ceva pe piață (și gândurile legate de banii pe care i-ați fi putut face) și realitatea de a intra și de a ieși din tranzacții. Această diferență se numește "decalaj psihologic" care poate face tranzacționarea una dintre cele mai dificile eforturi pe care le-ați putea alege să le întreprindeți și, totodată, este și una dintre cele mai misterioase din punct de vedere al autodisciplinei.

Întrebarea cea mare este: Poate fi "stăpânită" activitatea de tranzacționare? Este posibil să experimentezi tranzacționarea cu aceeași ușurință și simplitate implicită atunci când doar urmărești piața și te gândești la succes, față de situația în care trebuie sa tranzacționezi efectiv? Nu numai că răspunsul este "DA" fără echivoc, dar este și exact ceea ce această serie de seminarii web cu Experții în Tranzacționare este proiectată să vă ofere – aprofundarea și înțelegerea de care aveți nevoie cu privire la dvs. și la natura tranzacționării.

Acest lucru poate părea dificil iar pentru unii dintre dvs. ar putea părea chiar imposibil. Dar nu este așa. Există oameni ca Steve Nison sau Jack Schwager care au stăpânit tranzacționarea, care au închis decalajul dintre posibilitățile disponibile și natura și performanța lor de bază.

Caracteristicile definitorii care separă câștigătorii consecvenți de ceilalți sunt următoarele: câștigătorii au atins un nivel de capabilitate - un set unic de atitudini - care le permite să rămână disciplinați, concentrați și, mai presus de toate, încrezători, în ciuda condițiilor adverse. Ca rezultat, ei nu mai sunt susceptibili la temerile comune și la erorile de tranzacționare care îi afectează pe toți ceilalți. Orice persoană care se ocupă cu tranzacționarea sfârșește prin a învăța ceva despre piețe, însă mult mai puțini reușesc să învețe atitudinile absolut esențiale pentru a deveni un câștigător consecvent.

Ne vedem on-line!

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.