Cotatia EURUSD, false-breakout sau intoarcere de trend?

Septembrie 26, 2017 13:47

In urma evenimentelor macroeconomice recente (sedinta Federal Reserve, publicarea indicatorului IFO Business Climate pentru Germania) dar si a temerilor legate de rezultatul scrutinului electoral din Germania cotatia EURUSD a inregistrat o tedinta descendenta, ajungand astfel intr-o zona definitorie pentru evolutiile viitoare.

[ Grafic EURUSD W1, sursa: platforma Admiral Markets ]

Din graficul saptamanal se poate constata tendinta cotatiei de a sparge linia inferioara a canalului de trend ascendent dar si faptul ca, la nivel de indicator ADX (Average Directional Movement Index) linia verde +DI tinde sa se apropie de cea rosie, -DI, in timp ce indicatorul de tarie a trendului se afla la o valoare statistic mare. Acestea sugereaza ca intensitatea trendului de crestere a slabit considerabil. Rezumand, incep sa apara sanse de schimbare de trend, dar aceasta posibilitate nu este confirmata inca, EURUSD putand sa consemneze acum doar un false-breakout si sa parcurga ulterior o perioada de tranzactionare laterala.

[ Grafic EURUSD D1, sursa: platforma Admiral Markets ]

Din graficul zilnic rezulta ca, desi cotatia EURUSD a inregistrat o inchidere de sesiune si tranzactionarea in sesiunea curenta sub linia inferioara a canalului de trend ascendent, totusi s-a pastrat in interiorul acelui canal orizontal. Tendinta de scadere a cotatiei este vizibila si este de anticipat ca va incerca sa testeze suportul generat de retragerea Fibonacci de 38.2 si de precedentul suport din zona 1,1740. De luat in calcul si aspectul ca, la nivel de ADX, practic nu exista trend.

Lira Sterlina, la mana negocierilor

[ Grafic GBPUSD H4, sursa: platforma Admiral Markets ]

In ceea ce priveste dinamica lirei sterline inceperea unei noi runde de negociere cu oficialii de la Bruxelles in contextul declaratiilor mai putin agresive din partea Theresei May la Florenta pare sa stavileasca trendul destul de abrupt de crestere din perioada recenta, cotatia fiind acum la limita inferioara a canalului orizontal si chiar pe linia de trend ascendent. Insa, oscilatorul RSI prezinta o situatie clara de divergenta, deci posibile noi corectii sunt de asteptat.

Barilul de titei WTI, noi maxime ale perioadei

In urma anunturilor cum ca parte din tarile membre OPEC vor milita pentru augmentarea programului de reducere a productiei zilnice de petrol, a estimarilor mai optimiste in privinta nivelului cererii de titei pentru 2018 si 2019, dar si a amenintarii de catre Tayyip Erdogan cu inchiderea conductei de petrol ce traverseaza Turcia venind din zona de nord a Irak-ului, cotatia WTI a inregistrat o crestere semnificativa in perioada recenta, depasind net zona de rezistenta data de retragerea Fibonacci de 61,8, asa cum se poate constata din graficul urmator:

[ Grafic WTI D1, sursa: platforma Admiral Markets ]

Cum la nivel de indicator ADX intensitatea trend-ului de crestere este destul de ridicata, cel mai probabil ar fi ca pretul barilului de titei sa intre intr-o zona de consolidare, neexcluzandu-se insa posibilitatea de aparitie a unor miscari corective. Datele despre nivelul stocurilor de titei din SUA, precum si raportul saptamanal al companiei Baker Hughes in privinta numarului punctelor de exploatare de titei ar putea valida aceste tendinte.

Liviu Moldovan

Analist Admiral Markets


Mai multe detalii, in webinarul saptamanal realizat impreuna cu Pavel Bistriceanu.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.