“Verbal intervention”, cauza ascensiunii barilului de țiței

Aprilie 03, 2017 10:05

S-a comentat extrem de mult în această săptămână pe tema Brexit-ului dar și pe creșterea, destul de accelerată și cumva nejustificată a dolarului. Faptul că Brexit-ul a fost, din punctul de vedere al piețelor financiare, logic, un non-event nu trebuie să mire pe nimeni. Însă, ceea ce mi-a atras mie atenția a fost creșterea cotației barilului de țiței.

Verbal intervention, din nou pe tapet

Încă din weekend-ul trecut agenția Reuters ne informa asupra faptului că un comitet mixt format din miniștrii energiei din țările membre OPEC și reprezentanții non-OPEC ai producătorilor de petrol au convenit să analizeze oportunitatea prelungirii acordului de reducere a producției zilnice de țiței cu încă 6 luni. Într-un draft al declarației finale a întâlnirii se menționa că gradul de conformare la acordul în vigoare este unul înalț și că se recomandă prelungirea acestuia însă, în varianta finală, s-a recomandat doar o reverificare a condițiilor din piață, în luna aprilie, care să fie făcută de un grup de experți. Motivul: acel comitet nu a avut mandat să vina cu recomandări de extindere a acorului, ci doar în ceea ce privește anumite aspecte tehnice.

Participanții la piață au dat un semnal clar, uitându-se preponderent pe acel draft și, pe cale de consecință, și-au redus destul de drastic numărul de poziții short pe cotația WTI (West Texas Intermediate) de la un nivel extrem de ridicat. Cum, pe parcursul săptămânii trecute datele despre stocurile de petrol nu au ieșit atât de bune (în sensul de creștere puternică a stocurilor), cotația WTI a înregistrat o creștere consistentă, de aproximativ 6% de la 47,50 USD / baril la 50,33 USD / baril.

Cu alte cuvinte, putem spune că ne aflăm la începutul unei noi serii de "verbal interventions", fenomen foarte prezent în 2016, ce are ca scop sprijinirea cotației în perioadele cu scăderi majore.

Ce va urma?

[Grafice WTI Daily 1 si 2, sursa: Platforma Admiral Markets]

Din punctul de vedere al analizei tehnice putem lesne constata din cele două grafice că indicatorul Fibonacci Retracements s-a dovedit a fi destul de precis: pe scădere (grafic 1), cotația a "întors" de la nivelul de retragere de 61,8% și, pe creștere (grafic 2), suntem milimetric în apropierea retragerii de 50%. După un astfel de rebound rapid și consistent, cel puțin un ușor pull-back sau poate chiar o corecție mai amplă ar putea urma în sesiunile următoare, adică o scădere de minim 1-2 dolari.

Din punctul de vedere al analizei fundamentale avem două aspecte de menționat:

  • ministrul petrolului din Irak a declarat duminică, 02 aprilie 2017, că țara sa intenționează să mărească producția zilnică de țiței la 5 milioane de barili până la sfârșitul acestui an, ajungând astfel la un nivel de 4,4 milioane de barili pe zi, pentru a asigura nevoia de finanțare necesară economiei aflată în dificultate;
  • din datele furnizate de compania Baker Hughes a rezultat că numărul punctelor de exploatare de țiței din SUA a înregistrat a 11-a săptămână de creștere, la 662 față de 362 de astfel de puncte de exploatare în aceeași perioadă a anului trecut.

Rezultă astfel, din toate cele de mai sus, că recenta creștere a cotației WTI a fost cauzată preponderent doar de acea "intervenție verbală" și că este destul de probabil ca, cel puțin pe termen scurt, să asistăm la o corecție a barilului de țiței.

Detalii suplimentare precum și o analiză pentru restul instrumentelor de interes, în webinarul de luni, 03 aprilie 2017, realizat împreună cu Radu Ciofu.

Liviu Moldovan, colaborator Admiral Markets

Declinarea responsabilității: Acest articol este strict cu caracter informativ și nu reprezintă o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument. Nu există și nu este oferită nici o garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Admiral Markets. Admiral Markets nu oferă nici o garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existand posibilitatea unei erori tehnice sau umane. Exceptand cazul în care este menționat expres, orice informație legată de prețuri sau cotații de tranzacționare ori instrumente financiare este strict informativă, ar putea să nu mai fie de actualitate și nu este o ofertă de vanzare, cumpărare sau cotare la un preț specificat.

Avertisment Risc: Tranzacționarea CFD/Forex in marjă implică un nivel ridicat de risc. Nu ar trebui să tranzacționați decât dacă înțelegeți deplin modalitatea de funcționare, cum se poate realiza profit, care este riscul la care vă expuneți și cât puteți pierde. Rețineți vă rog că pierderile pot fi teoretic nelimitate și nici o sumă plătită inițial nu va putea limita definitiv riscul. Trebuie să vă evaluați poziția financiară și să vă asigurați că tranzacționarea pe instrumente financiare derivate este pe placul Dvs. Există riscul să pierdeți toate sumele investite. Nu alimentați decât sumele pe care vă permiteți să le pierdeți.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.