Ședința Federal Reserve, în siajul ședinței BCE

Iunie 12, 2017 10:30

Cum niciunul dintre scrutinele electorale ce au avut loc de-o parte și de alta a Canalului Mânecii nu au avut darul să genereze o volatilitate mare în piețele financiare, ședințele băncilor centrale vor fi cele care (re)încep să capteze atenția investitorilor.

ECB, pe o trasă mai puțin abruptă

Ședința Băncii Centrale Europene a avut loc în aceeași zi cu alegerile anticipate din Marea Britanie, fiindu-i astfel cumva umbrită importanța, motiv pentru care am decis să abordez aici subiectul.

Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, a surprins cumva piețele dând un outlook mai moderat în ceea ce privește evoluția inflației pentru anii următori. Astfel, oficialii ECB se așteaptă ca inflația să ajungă la un nivel de 1,5% în 2017, 1,3% în 2018 și 1,6% în 2019. De notat faptul că aceste cifre sunt ceva mai mici decât cele estimate în luna martie, când inflația era așteptată să ajungă la 1,7% în 2017, 1,6% în 2018 și 1,7% în 2019. Motivația invocată: în principal, scăderea cotațiilor petrolului. Observăm că diferențele pentru 2017 și 2019 nu sunt mari, dar cea aferentă anului 2018 ajunge la 0,3% ceea ce, în anumite condiții, ar putea deveni importantă la un moment dat. Dinamica actuală a inflației o puteți observa în graficul de mai jos:

[Grafic EZ Inflation rate. Sursa: tradingeconomics.com, Eurostat]

A avut loc însă o modificare importantă în textul oficial prin retragerea pasajului în care se menționa că, în caz de necesitate, dobânda la euro ar putea fi redusă în continuare. Pe de altă parte, programul de Quantitative Easing ar putea fi prelungit în anumite condiții extreme. În plus, a fost menționat faptul că este probabil ca economia zonei euro să performeze mai bine decât estimările actuale.

Pe românește, oferta a fost "cu de toate" încercând să-i mulțumească atât pe cei temători că o retragere a stimulilor monetari ar putea periclita ritmul de creștere economică cât și pe cei care își doresc o retragere cat mai grabnică a injecțiilor de capital pentru a nu pune în pericol dinamica inflației. Ca urmare, nici EURUSD nu a înregistrat fluctuații masive în sesiunea respectivă, cotația scăzând doar cu aproximativ 50 de pips în sesiunea din 8 iunie.

Ședința Federal Reserve, următorul punct de interes

La prima vedere ar putea fi un non-event: dolarul va primi 0,25% în plus la dobândă pe care o va purta, piața anticipează deja de ceva vreme acest aspect deci, din nou, o posibilă sesiune lipsită de volatilitate.

[Grafic US Interest rate probability. Sursa: Chicago Mercantile Exchange]

Cu toate acestea, va trebui să fim extrem de atenți la felul cum vor motiva oficialii FED decizia de ridicare a dobânzii și la estimările lor în ceea ce privește dinamica economiei și a nivelului ratei dobânzii pentru perioada următoare. Ședința FED va fi urmată de o conferință de presă unde Janet Yellen ne va prezenta aceste detalii, cel mai important aspect fiind cel relevat de acele "plot charts", adică unde se situează nivelul estimat al dobânzii de către fiecare dintre membrii FOMC.

EURUSD, posibilă schimbare de trend pe termen scurt?

[Grafic EURUSD W. Sursa: platforma Admiral Markets]

Dacă la nivel săptămânal cotația EURUSD s-a înscris perfect în pattern-ul de suport conferit de retragerea Fibonacci de 23.6 și de linia superioară a canalului de trend ascendent, deci am putea spune că se păstrează integral scenariul de creștere, nu la fel putem spune despre graficul zilnic:

[Grafic EURUSD D. Sursa: platforma Admiral Markets]

Am nuanțat pe grafic un element care ne indică faptul că am putea asista la o corecție pe termen scurt: liniile + și – ale Direcțional Movement Index s-au inversat în urma unei succesiuni de 3 sesiuni consecutive de scădere.

Rezumând: a apărut un risc potențial de schimbare de trend pe termen scurt pentru EURUSD, mai cu seamă că sondajele relevă deja câștigarea primului tur de scrutin al alegerilor parlamentare din Franța de către La Republique En Marche, partidul condus de președintele Emmanuel Macron și, apoi, câștigarea unei majorități în urma celui de-al doilea tur, deci acest aspect este deja pus în preț. Pe de altă parte, în cazul în care Federal Reserve va veni cu un mesaj mai "dovish", probabilitatea și/sau amplitudinea acelei corecții va fi puternic diminuată.

Mai multe detalii și estimări, în webinarul de luni, 12 iunie 2017, realizat împreună cu Radu Ciofu

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.